marți, 31 ianuarie 2012

Cum mă uit la cheltuieli? Sau Metodologie de Evaluare aplicată.

Odată ce aveți Lista cu cheltuieli întocmită, adică tot ceea ce a ieșit din bugetul familiei, cel personal sau "cel de care nu știe partenerul", devine util să depășiți sentimentul de totală perplexitate, pe care l-ați putea avea, și de îngrijorare, care i-ar putea urma, și să începeți să analizați foarte serios ceea ce aveți în față. Puteți apela la un Consultant Finanaciar sau la soție (sic!).

1. Mai întâi le puteți categorisi după zona mai generală în care se circumscriu, de pildă: Cheltuieli cu alimentația, Cheltuieli cu Întreținerea Casei, Cheltuieli cu Întreținerea Mașinii, Cheltuieli Periodice cu scadențe în luna respectivă, etc. (fiecare listă va fi diferită și în Categorii, de asemenea va fi diferită de la persoană la persoană).

2. După ce le așezați în categoria potrivită și priviți în ansamblu, descoperiți în care zonă de Cheltuieli se duc cei mai mulți bani din bugetul dvs. Este posibil să nu fie foarte relevant să faceți acest lucru o singură lună, întrucât este și mai posibil ca în luna ianuarie să fie cheltuieli cu precădere în anumite zone în care nu există în alte luni: Asigurările la mașină și casă, etc. Dar cu cât veți face mai des această acțiune, veți deveni mai conștient de ce se întâmplă cu bugetul vostru de-a lungul unui an, lucru pe care îl face cu eficiență sporită un Consultant Financiar, desigur, dacă aveți destulă încredere în profesionalismul lui.

3. Mai apoi, veți evalua dacă ordinea acestor cheltuieli cu preponderență diferită este ordinea corectă a modului în care vă evaluați prioritățile voi, înșivă/însevă. Faptul că am dat foarte mulți bani pe mâncare luna asta poate să nu fie în acord cu prioritatea de a merge la munte pentru ski cât încă este zăpadă. Sau cu aducerea facturilor la zi. Este un exemplu de lucru! Fiecare caz trebuie analizat cu discernământ și responsabilitate.

4. Dacă există neconcordanțe majore, atunci este nevoie să luați o decizie de acțiune: fie schimbați prioritățile, dacă este cazul, pentru perioada următoare, fie schimbați alocarea bugetului (ceea ce este mai plauzibil!), fie considerați că acest proces trebuie să continue și în luna următoare pentru o mai eficace evaluare, fie apelați la serviciile unui Consultant Financiar, care ar putea să vă scoată în evidență și aspecte de care nu erați neapărat conștienți sau ați avut conștiința împăcată când le-ați ignorat.


*****


Desigur, 1. Categorisirea, 2. Evaluare procentuală, 3. Confruntarea cu priorități, 4. Decizia, sunt câțiva pași care vă pot ajuta să vă înțelegeți mai bine Cheltuielile.

Elementul important în acest moment este să faceți ceva în privința dorinței de a vă schimba stilul de viață și de a vă îmbunătăți starea financiară. Se cheamă disciplină financiară, și dacă ați trecut prin acest proces descris mai sus timp de o lună de zile cu frecvență zilnică, ați început să deveniți mai conștienți de această abilitate pe care tocmai o construiți în viața voastră.

O concluzie la care puteți ajunge poate fi și aceea de a vă reconsidera valorile sub care acționați în viață, proces pe care îl puteți parcurge acompaniat de un Coach specializat. Sau puteți folosi o serie de instrumente care se găsesc, culmea, gratis pe internet astfel încât să reușiți această introspecție și reconsiderare valori chiar fără interacțiunea cu un Coach (deși aceasta își are rolul ei foarte important).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu