joi, 12 aprilie 2012

Eşti sănătos... te asigurăm

Există o serie de clienţi, din păcate în creştere ca număr, care solicită asigurare de viaţă cu clauze medicale şi care primesc condiţii speciale din partea asigurătorilor, adică excludere pe anumite afecţiuni, sau mărirea primei de asigurare, datorită riscului mai mare preluat în asigurare.

Desigur, aceşti clienţi pot să aibă dreptul la nemulţumire, în acelaşi timp pot să aibă dreptul la informaţia conform căreia cu cât înaintează în vârstă, cu atât mai scumpă devine o asigurare de viaţă şi clauzele medicale ataşate, şi cu cât starea de sănătate este mai precară, cu atât este mai susceptibil de a nu fi preluat în asigurare.

Consultanţii Financiari, Agenţii şi Brokerii de asigurări pot să semene a armată pusă pe clienţi, dar pot să fie reali consilieri în achiziţionarea unui tip potrivit de asigurare şi pot să dirijeze procesul astfel încât să fie transparent pentru client şi să aibă valoare, transformată în bani pentru situaţii de risc.

Este îndeobşte cunoscut aspectul că o companie de asigurări nu preia afecţiuni preexistente, deşi o mare parte din clienţi ignoră această informaţie şi urmările ei descrise mai sus (nepreluarea în asigurare, condiţii speciale, etc.), iar altă parte vor să testeze vigilenţa asigurătorilor.

Asigurarea de viaţă este un contract de adeziune şi se face pe bună credinţă şi pe declaraţia clientului semnată de acesta şi contrasemnată de Consultantul Financiar, aşa că aceste chestiuni sunt extrem de delicate şi nu trebuie tratate cu lejeritate.

Căutaţi Consultanţii care vă oferă consultanţă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu