miercuri, 13 februarie 2013

Bani din daune morale și vătămări corporale



Un ordin CSA de modificare a Anexei prin care se reglementează metodologia de calcul a rezervei de daune neavizate RCA, ne semnalează printre altele că începe să prindă un contur destul de pronunțat, în domeniul juridic, o idee de afacere care se leagă de aceste praguri de Sume Asigurate maximale stipulate de Răspunderea Civilă Auto.


Despre ce este vorba?

O serie de cazuri, şi nu puține, în care victima unui accident de circulație dă în judecată pentru daune morale, şi nu numai, pe vinovat, adică pe conducătorul auto care a produs accidentul. În urma actului justiţional, acesta din urmă ajunge să plătească aceste daune. Desigur, juridic vorbind, aceste sume de bani imputate vinovatului pot fi imputate de fapt asigurătorului, furnizor de RCA. 

Astfel se creează o nişă de piaţă care este luată în foarte serios în zilele noastre, existând chiar o tendinţă de migrare către ea din partea multor profesionişti din domeniul dreptului sau din asigurări, nevoia reală existând şi fiind doar o problemă de necunoaştere a drepturilor.

Pe această nişă de piaţă încep să se specializeze şi multe case de avocatură, rafinând deja modalitatea de a-şi căuta clienţii. Desigur, aspectele care se subsumează unei astfel de situaţii prezintă implicaţii diverse şi profunde pentru toţi cei implicaţi, dar mai ales pentru victime. Compensarea materială nu vine decât să acopere nişte sume de bani care pot fi cuantificate prin metodologie precisă, în primul rând prin pregătirea unui dosar solid de probe, după care avocatul preia cazul.

Aspectul de business este dat în primul rând de o piaţă foarte nişată şi de noutatea aplicării acestei idei. Desigur, nu este vorba despre o noutate absolută, ci mai degrabă de un cumul de factori inedit care să o favorizeze acum. Pentru cei care se ocupă de dosar şi pentru avocaţi înseamnă bani din banii obţinuţi în proces, este vorba de obicei despre un comision de succes, astfel că serviciile juridice trebuie să fie exemplare la capitolul calitate. 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu